Era o zi de vară, sau mai bine zis o seară. Era ea și aparatul ei care se uita cum apune soarele și dorea să facă câteva poze artistice pentru portofoliul ei. Era întinsă pe spate, cu aparatul in mână focalizand diverse ciudatenii ale cerului și-ale naturii. O luase valul și deja se facuse tarziu. Apăreau stelele, iar ea încă fotografia, ii se părea prea interesant. Era în lumea ei, ne deranjată de nimeni. Greierii și apa era tot ce se auzea, și eh, se mai auzeau țipete în asurzime din parc, cum insulița era aproape, și claxoanele unor mașini a caror șoferi care păreau de-a dreputul „nervosi”, dar si astea se auzeau foare incet ... se putea auzii aproape orice. Era deja ora 11:30, iar ea era plecată de acasă de dimineața. Chiar o luase valul și uitase complet cât mai era ceasul, era pur și simplu captivată de frumusețea naturii. Prietenii, părinții și alți cunoscuți au încercat să dea de ea, dar înzadar. Ea avea telefonul pe silent si acesta-n gentuța ei mititică și gingașă lafel ca și ea. Se ridica într-un sfârșit de jos, inchide aparatul, care și el era epuziat si plin de poze pe ziua respectivă. Ia telefonul din geantuță și vede că avea 10 mesaje necitite si 20 apeluri nepreluate. Aproximativ toate mesajele erau : „Unde ești?!” ; „Ce faci?!” ; „Cu cine esti?!” ; „De ce nu raspunzi la telefon, sau măcar la mesaje?!” ; „Ți s-a întamplat ceva rău?!”. Asta mă făcea să zâmbesc, pentru că erau persoane care cărora chiar le păsa de mine, si de soarta mea. Prima și prima dată, mi-am sunat părinții care erau foarte îngrizorați. Le-am explicat cum stă treaba și le-am zis că o să mai întârzii. Aveam de gând să mă plimb pe străzi și să fotografiez. Apoi, mi-am sunat ce-a mai bună prietenă, și restul prietenilor care mă sunaseră, iar restul persoanelor care mă sunaseră sau îmi dadusera sms, (persoane care nu le consideram așa importante) le-am dat câte-un scurt sms ,,N-am pățit nimic. Sunt ok, mulțumesc de telefon/de mesaj.” Totul scurt, să nu mă întind la discuții, că tot nu-mi place să stau cu orele la telefon cu orice persoane. M-am întins până toate oasele mi-au pocnit, și am plecat. În parc începusem să pozez tot felul de chestii care mai de care mi se pareau mie interesante, dar în acelaș timp ciudate. Mi-am dat telefonul pe vibrații, ca sa-l simt când sună, dacă îl dădeam pe normal sticam tot. Un „urlet” al unei melodii screamo, care începea mai mult cu urlete decât cu ceva mai lent, ar putea face ca animăluțele să se sperie și în liniștea aceea de mormânt, chiar și lumea de pe stradă ar fi putut-o auzii. Așa că, n-am riscat. Găsisem ceva interesant de fotografiat când m-am uitat in sus. Era luna plină printre crengile copacilor încărcate cu mii si mii de frunze și frunzulițe care erau aliniați de-o parte și de alta a aleilor. Am surprins niște imagini superbe. Când am focalizat pentru a doua poza, o pasăre a zburat din unul dintre copacii aliniați, și am prins-o exact in dreptul lunii. Ieșiseră niște poze superbe pe ziua de azi! Mă întrecusem pe mine însămi. Încă mai făceam ceva poze, ici colo, dar m-a întrerupt telefonul care suna. Era Aimee, prietena mea ce-a mai bună, vroia să ieșim prin oraș, cu prietenul ei, și cu ceva prieten de-ai lui. Pe care și ea îi cunoscuse tot azi, nu din pricină ca Liam nu ieșa cu ea de față cu prietenii lui, dar cu aceștia nu mai ieșise de mult. Am acceptat să merg cu ea, Liam si prietenii lui, undeva în oraș. Nu înțelesesem prea bine unde aveau de gând să mergem exact. Așa că Aimee mă suna în 5-10 minute să-mi zică exact unde ne întâlneam. M-am așezat pe-o bancă, mi-am scos iPodul și m-am pus sa ascult ceva melodii de dragoste. Nu sufeream, dar firea mea e una sensibilă și simt nevoia să ascult melodii de dragoste sau melodii triste. Mda, aș vrea să nu mai fiu așa, dar e din cauza zodiei. Dupa 15 minute m-a sunat Aimee să-mi zică să rămân unde sunt că voi venii și ei cu o mașină pe insuliță, și că e un loc mai liniștit pentru stat. Adevarul era că acel loc mă liniștea mereu când mă certam cu cineva sau eram supărată. Ea a venit pe jos, îi era dor să mă revadă. Nu ne mai văzuserăm de aproape o luna. Fusesem plecată la București, la ceva rude. Așa că am așteptat-o. Îmi era așa dor de ea, dar și ei de mine. În sfârșit a ajuns. Ne-am îmbrățișat tare, și nu ne-am dat drumul 5 minute. Apoi ne-am oprit brusc și ea a zis : „Haide sa mergem, Liam si prietenii lui ne asteaptă!” Eram curioasă ce prietenii avea Liam, curioasă doar pentru faptul că Aimee era foarte fericită cu el, nu o mai vazusem asa niciodată, și el părea fericit. Erau un cuplu frumos, și le stătea bine împreună. Ajunsesem. Acolo era Liam, cu înca 3 băieții, prietenii lui. Nu i-am putut vedea așa de bine, erau langa mașină și farurile erau îndreptate spre noi, nu puteam distinge prea bine. Dar am distins destul de clar că erau 4 persoane. Ne-am apripiat. Liam m-a imbrațișat ca pe-o bună prietenă și a început să-mi facă cunoștintă cu prietenii lui. Luca, un tip înalt, puțin blonduț cu ochii căprui și un ten așa alb, parca-r fi brânză. Rareș era puțin mai scunduț, șaten deschis cu ochii verzi, drăguțel, dar nu era genul meu. Am ajuns să fac cunoștință și cu ultimul, cu Mihai, ce nume adorabil, mă intreb cum o fi el ca și caracter, pare așa simpatic.
- Bună, eu sunt Mihai. Și-mi întinde mâna pentru a face cunoștință.
Am rămas puțin blocată. Era chiar foarte drăguț și era pe gustul meu. Nici foarte înalt, dar nici scund. Nici prea gras, dar nici prea slab. Între perfect. Ochii căprui inchis și-un ten masliniu ... uh.
- Bunăăăăă Mihai. Eu sunt ăăămm ... (Eram caprivată de frumusețea lui și de zâmbetul lui discret) Anelise, dar prietenii îmi spun Ane.
- Încântat să te cunosc, Ane.
- Și eu sunt încântată să te cunosc.
În timp ce eu cu Aimee ne prosteam cu aparatul, baieții faceau un mic foc. Luca care știa să cânte la chitară, s-a hotărât să scoată chitara din mașină și să ne „impresioneze” puțin cu talentul lui. Rareș, avea ceva ceva voce și il acompania. Stăteam în jurul focului si fiecare povestea câte o nazdrăvănie din adolescență care încet încet începea să dispară. Mai mult au vorbit Aimee si Liam despre relația lor, îmi place să le ascult poveștile. Gen cum s-au cunoscut. Am mai auzit asta de N ori. Dar, de fiecare dată când o ascult mi se pare interesantă și captivantă de parcă aș fi auzit-o prima dată. Era deja 3:40 dimineața, mult nu mai era și răsărea soarele. Aimee, Liam, Rares, Luca si Mihai, păreau foarte obosiți, însă eu nu eram. M-am dus ușor la mașină să-mi iau gentuța și aparatul. M-am indepartat de ei pentru ai nu-i deranja cu aparatul. M-am așezat jos după care m-am intins pe spate. Mi-am pus căștile în urechi cu muzica la maxim și mi-am aprins o țigară să mă mai relaxez. Stăteam și mă uitam la miile de stele si la calea lactee, cât de superbe puteau fii. Cu fiecare fum cu care-l trăgeam din țigară mă relaxam și mai mult. Mi-am luat aparatul și am inceput să pozez cerul prin cu stele. Când, deodata mi se declanșează blițul și un chip apare-n poza. Mă speriasem, îmi sărise și tigara din gură.
- Scuze, nu credeam că ai să te sperii.
- Nu e nimic, doar că nu te-am auzit venint și de asta m-am speriat. Plus de asta eram foarte concentrată. Ia un loc, vrei o tigară?!
Mă ridicasem și eu, dar nu în picioare. Stăteam în fund iar el lafel. A luat țigara și și-a aprins-o. N-a vorbit prea mult. Mi-a zis numele contului de pe facebook, să mai putem vorbi și noi. Și am făcut și schimb de numere. Cred că era o chimie între noi, și speram să nu mă inșel. Trebuia să plecăm. Mi-am luat la revedere de la Mihai, Luca și Rareș. Luam și Aimee au rămas cu mine. Urma să mergem pe jos. Aimee stătea aproape de mine, iar Liam la vreo 15-10 min de noi. Masina era a lui Luca, uitasem să menționez. N-am scos o vorbă tot drumul. Mă gandeam doar la Mihai. Era primul băiat după mult timp care-mi ocupa mintea. Ajunsesem acasa mai repede de cât credeam. Aimee ma luase în brațe și îmi spusese că ma va suna mai târziu. Trebuia să ne distrăm și noi ca fetele. Doar noi două. Îmi lipsise mult. Era 5:00 dimineața. Ai mei dormeau, așa că m-am furișat ușor în camera mea fără să fiu auzită. Nici măcar nu m-am dezbrăcat și m-am aruncat in pat, pe burtă, lăsându-mă ușor într-o parte a patului pentru a-mi lua agenda importantă în care nu scriam orice. Era plină cu poze ale unor trupe, actori și multe chestii pe care le iubeam. Și am început să scriu : „ Hello Hello, Agenduță! Să nu crezi că te-am uitat pentru faptul că nu te-am mai deschis demult, dar nu am facut nimic așa de interesant încât să-ți împărtășesc și ție. Uită-te la tine. S-a cam pus praful pe tine, nu ai mai fost deschisă de mult. Iartă-mă că te-am neglizat atâta amar de timp, dar acum sunt aici să-ți spun un secret. Azi am fost toată ziua pe insuliță și am făcut poze până târziu. Dar asta e mai puțin important. M-a sunat Aimee să ne vedem. Era ea cu Liam si cu încă 3 prieteni a lui Liam. Luca, Rareș si Mihai. Toți drăguți, însă Mihai mi-a atras atenția cel mai mult. Nu știu ce se întâmplă cu mine pentru că am iar simptomele alea care le-am avut demult. Doar că acum simt că sunt mult mai puternice. El e asa de drăguț, și ne-am potrivii. Însă nu știu dacă am șanse la el. Am facut schib de numere de telefon și mi-a dat si numele de la facebookul lui. O sa fim prieteni pe facebook. O doamne ... Nu știu ce să fac scumpo .. Dar mă simt mai bine ca ți-am spus astea. Mulțumesc că mă asculți. Acum mă bag la somn. Sunt ruptă. Ne vedem mâine. Noapte bunăăă!” Cum mă pusesem în pat, așa mă luase somnul. Era aproape 2:00. Mă trezisem și eu în sfârșit. Și era ceva ciudat. Îl visasem pe Mihai și de fiecare dată când mă gândeam la el îmi bătea inima din ce în ce mai tare. M-am dus la baie să-mi fac un duș rapid. Când am ieșit mama mă chemase „la masa de dimineață”. Un bol de iaurt cu cereale. Nu-mi placea laptele, nu știu de ce, dar îmi provoca greață.
- Muțumesc mami, dar nu trebuia să te deranjezi. Mă descurcam și singură. Sunt mare acum, nu mai sunt un copilaș așa cum crezi tu cu tata.
- Știu puiule, dar pentru noi întotdeauna vei fi „copilașul nostru”. Nu-ți face griji în legatură cu masa, e totul așa cum trebuie. Mai trebuie să-ți aduc ceaiul.
- Bine mamă, mulțumesc!
- Nu ai pentru ce puiule.
Am luat telecomanda și am schimbat de pe-o emisiune nu știu de care, pe muzică. Și am început să mănânc. Ceaiul ardea, dar mirosea așa de bine a vanilie. Două linguri din cerealele cu iaurt mi-au fost îndeajuns. Mă simțeam plină, prea plină. Deșii nu mâncasem nimic. Am baut ceaiul și m-am dus în camera mea. Am luat-o pe London de pe jos si am puso-n pat. London e agenduța mea. Nu am înebunit să pun nume agendei, dar pe ea scrie „London” și m-am decis să-i pun numele „Micuța London”. Așa multa lume nu-și dădea seama că eu „vormeam” cu o agendă și nu cu o fată numită London. Cudat, lafel ca mine. Sunt o ciudată înconjurată de ciudațenii. „Hei London! Totcmai ce m-am trezit, și e ciudat. E aproape ca atunci, demult. Doar că acum simt că e din ce în ce mai rau. London, nuuu! Nu se poate așa ceva! Oh, mă dau bătută! Sunt ÎNDRĂGOSTITĂ! Și e mai rau ca umtima dată. Mă simt ca dracu. Îmi vreau viața cum era înainteee! Stai să-mi aprind leptopul. Doamne London, ce mă fac eu acum? Oh Doamne! Simt nevoia să ies în oraș. Mă duc să o sun pe Aimee. Ne vedem diseară. B-bye.”
Când am pus mâna pe telefon, Aimee mă sunaa.
- Aimeee! Totcmai ce vroiam să te sun.
- Da?! Ce tare! Ce zici? Ieșim și noi azi?!
- Daaa! Chiar de asta am nevoie acum .. Mă îmbrac. Vi la mine și plecăm împreună?!
- Ok, o să vin dupa ce o să fiu si eu gata!
Leptopul deja mi se deschisese. Yahoo-ul se deschide automat. Cineva voia să-i dau accept. Era un ID ciudat. Așa că n-am dat accept, am ieșit direct de pe mess.
Așa că am intrat să-mi verific facebook-ul și să-i dau solicitare de prietenie lui Mihai. Dar era prea târziu. El mi-o luase deja înainte. I-am acceptat, i-am dar câteva like-uri la două-trei poze drăguțe. Nu mai mult. O să par dispertă. Suna cineva la ușă. Trebuia să fie Aimee.
- Intrăăă, e deschis.
- Slavă Domnului că am ajuns, nu mai pot de cald. Ce fa ... ?
- Nimic. Am dat repede X facebook-ului ca Aimee să nu vadă că ma uitam pe facebook-ul lui Mihai. Apoi suspecta că-l plac și s-ar băga , iar apoi ar strica totul. Așa că deocamdată am hotarât să nu-i spun nimic.
- Hmmm, două minute. Să mă îmbrac și mergem. Era chiar cald afară. Mi-am luat un tricou negru și pantaloni scurți. Nu mă pot desparții de negru. E nonculoarea mea preferata. Nu-mi luasem aparatul. Nu știu ce era cu mine. Prima zi când îl lăsasem în casă .. Eram puțin schimbată. Gânditoare, atentă la orice detaliu care mă interesa. Eram în lumea mea. Aimee vorbea, eu eram aeriană. Și-a dat și ea seama că e ceva cu mine. Dar am negat că nu am nimic, deșii ea nu mă credea..
- Aimee, am chef de-o baie. Ce zici, mergem la ștrand?!
- Hmmm, buna idee! Să-l sun pe Liam să văd dacă vrea să vină și el.
- Ok, ok. Stai două secunde.
Mă gândeam să-i dau un sms lui Mihai și să-l întreb dacă vine și el. Dar o să bată la ochi .. Nu e bine. O să-i spun să vină toți trei.
- „Bună Mihai. Mă gândeam să te întreb dacă vrei să vi la ștrand cu prietenii tai?! O să fie acolo Liam și Aimee. La ora 6:00 să fiți acolo în cazaul în care veniți.”
- „Buna Anee, am vorbit cu baieți și .. O să venim!”
Iaiiiiiiiiii, vineeeeeeeeeeee! Nu credeam că o să meargă.
- Hai Aneeeee, ce tot faci?!
- Oh, scuze, acum.
Ajunseserăm, iar apa era așa caldă. Soarele era încă pe cer. Era o după-amiază liniștită. Ajunseseră și băieții. Trebuia să recunosc că Rareș arăta chiar bine. Dar, eu tot pe Mihai il vedeam perfect. Eram îndragostită de el nebunește și poate de asta. Sau poate chiar așa era. Sunt confuză. Mă simt așa singură. Oh! Și nu e bine. Trecem peste..
- Hei Aneee, hai să faci o baie!
- Acum viiiiiin!
Am să sar în cap. Îmi place, e draguț și ușor. Acolo mă așteptau toți. Și cel mai mult a stat Mihai pe lângă mine, și-am tot vorbit. Deja se facuse târziu și se racea. Hotărâsem toți să plecăm. Luca ne-a batut un apropo. Să ne plimbăm prin oraș cu mașina. Am fost deacord toți, mai putin Rareș. Până la urma s-a hotarât Liam si Aimee să nu mai meargă nici ei. Așa că am rămas eu cu Mihai si Luca. Luca la volan. Eu cu Mihai in spate. Avea un BMW Z3, negru. Mă simțeam mult mai aproape de Mihai.. Ne apropiam tot mai mult, până m-a luat de mână și m-a sarutat. M-am simțit ca în al 9-lea cer. Simțeam ca el e alesul. Am hotarât să ne apropiem din ce în ce mai mult. Și așa s-a întamplat. Nu ieșam seara din casă, vorbeam cu orele pe yahoo, zilele mi le petreceam în camera mea. Vorbeam cu orele la telefon. Ajusese să fie cel mai bun prieten al meu, dar și aproape iubit în acelaș timp. Și incepusem să țin enorm la el la el. Și credeam că si el la mine, dar asta era doar când eram „noi doi”. În rest când era cu prietenii lui, își batea joc. Nu i-am vorbit două saptămâni. Îmi era greu fără el, și mă durea că nu vorbeam cu el. Stăteam doar în casa, nu mai ieșam. Refuzam orice contact. Mereu ne certam, dar ne împacam. Aimee și-a dat seama că e ceva cu mine. Chiar dacă nu mai vorbiserăm și eu o dădeam laopate și o îndepărtam ca pe oricine alt cineva. Au trecut vreo 4-5 luni de când ne-am cunoscut. El mințindu-mă că mă iubește, eu crezându-l. Până într-o zi când și-a dat toși prietenii și orgoliul laoparte. Să vadă cât țin la el și cât de mult il iubesc și să realizeze că și la el e lafel. Am cazut de comun acor ca noi să fim impreună. Mi s-a părut ca visez. Îmi tot repet în gând „Oare el e băiatul pe care-l iubesc cu adevarat?!” Dar înzadar, nu-mi găsesc raspunsul. Mă uit la el. E ca un îngeraș cu coarne. Eu trăiesc îuntr-un vis. Acum, aici, eu, el, împreună. Nu poate fi adevarat.. Dar e! Îmi bate inima așa tare încât mai are puțin și iasă din piept. Stomacul mi-e plin de fluturi. Mă simt ca o prințesă rasfățată careia nu ii lipseste niciodată nimic. Simt pe zi ce trece că sunt mai îndragostită de tine și că te iubesc pe zi ce trece mai mult si mai mult. Nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmlpa când voi râmâne fără tine. Mă ți în brațe și mă saruți, și-mi repet de nenumarate ori în gând „Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!” mă ține ceva să n-o zic. N-am mai fost așa fericită niciodată. Totul in jurul meu era perfect. Acum o înțelegeam pe Aimee cum e să fi îndragostită. Dar eu depășeam orice limită. Viața mea se schimbase complet când eram cu Mihai.
- Aneee, nu pot să cred că te vei îndrăgostii vreodată așa. Tu nu pari așa, dar ești așa sensibilă. Tu iubești cu adevărat! Uită-te la tine, la voi. Sunteți așa perfecți împreună, și vă potriviți.
- Daa, știu. Aimee! Îl iubesc prea mult. Dacă aș rămâne fară el, aș fi distrusă.
Mi-am facut și eu în sfârșit curaj să-i spun.
- Mihai!
- Da?!
- Vreau să-ți spun ceva ..
- Spune..
- Păi, știi ... eu .. TE IUBESC! Și am sărit la gâtul lui, în brațele sale.
- Și eu te iubesc!!
Simțeam că totul e perfect. Și așa era. Era greu cu relația. Eram la distanță, iar de dorul lui plângeam și îmi era teamă să nu-l pierd. Îl iubeam prea mult. Mai mult ca pe mine. Îl iubeam mai mult ca orice pe tot globul. Nu mă recunosc, ce e cu mine?! Presimt că totul o să se sfârșească. Și așa a fost. Ne-am despărțit. A fost ce-a mai cumplită zi din viața mea. Simteam cu totul se prabușește, că eu mor, și că inima mea nu mai exista. Aveam un gol imens in inima. Plângeam ore in șir, nu mă putea oprii. Ochii mei parcă erau rauri învolvurate. Fața mea era săpată de șanțuri de lacrimi. Prima zi a fost critică. A doua lafel. Urmatoarele 3 saptămâni lafel. Următoatele 2 luni lafel, a 3-a lafel. Sunt 3 luni și, iar noi nu mai suntem împreună. M-am mai liniștit. Nu mai plâng în fiecare seară, și încerc să trec peste. Deșii e greu să trec peste tine, unica mea iubire. Prima mea dragoste. Mă simt mândră de mine că am trecut peste nopțiile alea ne dormite, norpțile în care băgam capul în pernă și urlam cât mă țineau plămânii „Mi-e dor de tine! Te vreau înapoi!”. Erau nopți și zile când nu mâncam nimic, când stateam în pat și ascultam melodiile noastre, și doar plângeam. Acum m-am liniștit. Nici lacrimi nu mai am să plâng. Dar atunci când am, plâng până nu mă mai pot oprii. Îmi aduc aminte de toate clipele noastre, si e greu să trec peste. Poate tu ai trecu. Eu nu. Dar o să trec și eu, dacă nu.. O să încerc. Tot ce mai aveam acum era ursulețul de la tine cu care dormeam mereu, Aimee, prietena mea ce-a mai bună care era mereu acolo, zi și noapte aproape. Care se uita cu neputință la mine cum plangeam și cum sufeream. Ea neputand să-mi ia din durere, să nu mai sufăr așa rau, si London. Mai vorbeam cu ea din când în când. Mai ales atunci când îmi era foarte dor de el.
Dar, din toată experiența asta am învățat să nu mai pun suflet în orice relație, să nu mai fiu așa naivă, credulă. Să mă poată facă din 2-3 cuvinte. M-am schimbat, și ii mulțumesc lui Mihai pentru asta. M-a învățat să fiu puternică și să-mi impun unele lucruri. Să fiu o altă eu. Și merge. Încet încet, te uit. Dar îmi mai aduc aminte de noi, câteodată, și mă doare. Dar merg mai departe. Încă odată : Îți mulțumesc că mi-ai oferit clipe frumoase, clipe de neuitat, că m-ai învățat să iubesc și că m-ai schimbat.
